Cele mai controversate subiecte în aromaterapie. Partea a doua.

În prima parte a acestui articol am vorbit despre subiecte foarte controversate în lumea aromaterapiei, precum felul în care sunt vândute uleiurile esențiale, ingestia acestora, aplicarea lor pe piele în formă nediluată, siguranța copiilor, a femeilor însărcinate și a celor aflați sub supraveghere medicală. Continuarea este despre “gradul terapeutic”, exagerarea proprietăților uleiurilor esențiale și câteva concluzii personale.

Mirajul „gradului terapeutic”

Foarte des auzim despre uleiuri esențiale cu grad terapeutic sau uleiuri certificate cu grad terapeutic. Consultanții foarte îndrăgostiți de uleiurile pe care le vând sunt convinși că ale lor sunt cele mai bune deoarece sunt certificate cu grad terapeutic.

Ce spun aromaterapeutii?

Oricât de tranșant și dur ar suna, termenul de „grad terapeutic” nu există. Pentru ca acest termen să aibă valoare, ar trebui să existe o organizație abilitată să confere grade terapeutice, să clasifice uleiurile, etc. Dar această organizație nu există. Așadar, „gradul terapeutic” este marketing pur. Cu sigurantă este mult mai tentant să cumpărăm uleiuri esențiale „certificate (de către cine?) cu grad terapeutic” decât uleiuri esențiale pure pe care să le folosim în scop terapeutic. Lucrurile sunt simple: nu există uleiuri esențiale cu grad terapeutic și nu există standarde de calitate și de clasificare în aromaterapie. Mai multe aici.

Este mult mai tentant să cumpărăm uleiuri esențiale „certificate (de către cine?) cu grad terapeutic” decât uleiuri esențiale pure pe care să le folosim în scop terapeutic.

Lucrurile sunt clare, însă: nu există uleiuri esențiale cu grad terapeutic și nu există standarde de calitate și de clasificare în aromaterapie.

Există oare un ulei pentru orice?

Google oferă în câteva secunde uleiul esențial potrivit pentru orice afecțiune. Companiile MLM nu au nevoie să investească în reclamă, nu trebuie să facă afirmații pe care să și le asume și pentru care să poată fi trași la răspundere. Consultanții sunt cei care fac asta (trebuie recunoscut faptul că aceste companii au o strategie absolut genială prin care își motivează consultanții) și astfel, lumea virtuală a ajuns să fie plină de informații care transmit un singur lucru: există un ulei pentru orice!

Ce spun aromaterapeutii?

Ideea de la care a pornit această afirmație este una cu care toată lumea este de acord: aromaterapia are capacitatea de a reechilibra organismul și astfel, efectele îi sunt pe toate planurile. Însă, de la această idee și până la cea de mai sus, calea este lungă. Poți oferi suport imunitar și emoțional cu ajutorul aromaterapiei în orice afecțiune, dar nu poți spune că orice se poate rezolva cu uleiuri esențiale.

Acest lucru este deranjant pentru aromaterapeuti deoarece este o afirmație nerealistă care va pune pe gânduri orice om care gândește rațional, crescandu-i scepticismul sau făcându-l să aibă așteptări nerealiste.

O mare problemă o reprezintă interpretările eronate (în mod voit sau nu) ale unor studii. Veți auzi, cu siguranță că uleiul esențial de Tămâie face minuni împotriva cancerului. Veți citi articole, veți fi trimiși către studii care demonstrează potențialul extraordinar al acestui ulei (care este, de altfel, absolut minunat 🙂 ).

Tămâia- rășină obținută din diferite specii de copaci din familia Boswellia- conține compuși chimici numiți acizi boswellici. Acești compuși sunt considerați de către cercetători ca având potențial promițător în tratarea diferitelor tipuri de cancer.

Problema este că uleiul esențial de Tămâie (lichidul obținut prin distilarea rășinii de Tămâie) nu conține deloc acid boswellic. Explicația este simplă: moleculele de acid boswellic sunt pur și simplu prea mari și grele pentru a putea fi extrase cu ajutorul distilării. Acidul boswellic se găsește în proporție de cel puțin 65% în extracte, nu în uleiurile esențiale.

Exemplul de mai sus este un caz clasic de manipulare neintenționată. Consultanții se lasă vrăjiți de niște studii pe care nu știu să le interpreteze și răspândesc vestea că uleiul lor de Tămâie tratează cancerul. Iar asta, pentru aromaterapeuti este extrem de trist!

Conform lui Tisserand, lucrurile pot deveni chiar periculoase, deoarece uleiurile esentiale au proprietatea de a ne proteja celulele și exact asta vor face și cu celulele canceroase. Oare câți dintre consultanți spun clienților să nu folosească uleiuri esențiale înainte, în timpul și după chimioterapie? Din păcate nu o spun pentru că nu au de unde să știe aceste lucruri.

Concluzii.

Sper ca această analiză să vă ajute să faceți alegeri corecte. Uleiurile companiilor de tip MLM sunt, cu siguranță, pure și bune, precum multe alte uleiuri de pe piață. Dezavantajul lor este prețul mult mai mare decât cel corect. Pentru cei care vor să înregistreze venituri din asta, cei cărora le plac sistemele de acest fel și li se potrivesc, este afacerea ideală. Singura condiție care trebuie să existe este încrederea în companie, lucru care mie mi-a lipsit.

Acum sunt în tabăra aromaterapeutilor, însă multă vreme am fost și eu consultant și știu sigur că și în doTERRA și în Young Living există și consultanți conștienți, care acordă atenție părții de siguranță, care nu fac recomandări periculoase, care nu vând cu orice preț. Dacă vrei să folosești produsele celor două companii, te rog caută un astfel de consultant! Există, îți promit! Verifică orice informație primești, citește și educă-te! Nu lăsa consultantul să fie responsabil pentru alegerile tale!

Am fost foarte tentată să spun că toți consultanții sunt inconștienți și fac recomandări periculoase. Știam și atunci, știu și acum că au cele mai bune intenții, chiar și cei care îți vor spune să aplici un blend precum Breathe pe pieptul copilului tău de un an. Habar nu au că pot face rău. Singura lor greșeală este că au încredere maximă în compania lor și nu pot fi acuzați pentru asta. Având în vedere faptul că dorința mea cea mai mare este ca uleiurile esențiale să ajungă la oameni educați și conștienți, am ajuns la concluzia că îmi doresc să creez punți de comunicare între noi și ei, cu blândețe și fără critici.

Așadar, dacă ești consultant, te rog să fii unul corect, responsabil, educă-te din mai multe surse, nu doar din cele care îți sunt puse la dispoziție, verifică informațiile primite și nu uita că sunt oameni care au încredere în ceea ce le recomanzi!

Daca esti consumator de uleiuri esențiale vândute prin consultanți, te rog caută-l pe acela care nu te va lăsa sa bei ulei esențial in apă, care nu îți va face protocoale pentru ingestie și care va avea reguli speciale pentru copii. Fii un consumator educat și responsabil!

Ada

Resurse si link’uri utile

Therapeutic Grade Essential Oils is a Potentiallly Misleading Claim

National Association for Holistic Aromatherapy

Essential Oil Controversies, Explained With No Drama

Aromatherapy United

The School of Aromatic Studies- The Quality of Essential Oils

Robert Tisserand interviewed on ingestion, dilution and other safety issues

Learning About Essential Oils: 14 Aromatherapy Experts Share Their Advice

Resistance is Futile by Robert Tisserand

Frankincense essential oil and cancer: Why EOs and chemotherapy don’t always mix

Frankincense Oil and Boswellic Acid

The potential role of boswellic acids in cancer prevention and treatment

Put essential oils in all the things! (Yeah, no.)

Ada

Despre ada

Sunt Ada și iubesc mirosul de bergamotă. Și de portocală. Și de mandarină :) Mă fascinează viața, mintea omului, emoțiile și uleiurile esențiale. Învăț despre asta și vreau să dau și celor din jur din magia lumii în care mă învârt. Sunt în formare ca aromaterapeut, psihoterapeut și psiholog. După felul în care mă raportez la lume, voi fi în formare toată viața :) Am pornit jurist fiind, iar acum tot despre legi vă vorbesc. Cele nescrise, simțite, cele ale sufletului, cele care țin de emoții, de sănătate pe toate planurile. Să ne fie calea frumoasă!

Aromateria nu furnizează sfaturi medicale și nu își propune să înlocuiască consultul medical de specialitate. Viitoarele acțiuni bazate pe informațiile cuprinse pe Aromateria se întreprind pe propria răspundere a cititorului. Toate informațiile oferite de Aromateria se bazează pe literatura de specialitate. Ele sunt oferite cu scop informativ, nu sunt informații medicale și nu angajează responsabilitatea Aromateria sau a membrilor săi. Răspunsurile oferite prin intermediul site-ului sunt doar de natură educațională și informativă și nu pot fi considerate, în nici o situație, ca fiind asimilate unor consultații medicale de specialitate. Informațiile despre aromaterapie, care pot veni în ajutorul pacientului, nu exclud sau nu înlocuiesc tratamentele medicale, ci le completează.