Transport gratuit la comenzi mai mari de 350 RON. Transport gratuit prin EasyBox la comenzi mai mari de 150 RON
Transport gratuit la comenzi mai mari de 350 RON.
Transport gratuit prin EasyBox la comenzi mai mari de 150 RON

Coșul meu

Nu aveți produse in coș.

Rețete pentru o vară fără griji

AUTOR:
Adela
PUBLICAT:
2019-06-20

Fiecare anotimp vine cu provocările lui. Vara – anotimpul vacanţelor, al spectacolelor, festivalurilor şi al plimbărilor în aer liber vine și ea cu problemele specifice. Am acoperit problema insectelor cu mixul anti insecte şi reţetele pentru alungarea lor, astfel că mai rămân doar câteva provocări de rezolvat: arsurile solare, un bronz frumos, toxiinfecţiile alimentare, insolaţia, căldura, răul de mișcare.

Atunci când iubeşti uleiurile esenţiale şi simţi că ele sunt parte din viaţa ta, te-ai bucura să le incluzi peste tot să fie cât mai puţin nevoie de produse artificiale în viaţa ta. Simt că pe undeva în reţetele de vară vă aşteptaţi să avem ceva și pentru protecţie solară naturală. Din păcate nu veți găsi. Nu există studii care să demonstreze eficienţa şi siguranţa folosirii uleiurilor esenţiale în acest scop. Pentru noi, cel mai important este să folosiţi uleiurile esenţiale responsabil aşa că vă recomandăm cu drag să daţi fuga la farmacie şi să cumpăraţi acel produs de protecţie solară în care aveţi încredere (SPF 30-50 ca să fiţi în siguranţă).

Dacă tot suntem la capitolul plajă mi-am propus aşa: un mix de uleiuri în caz de insolaţie, un spray pentru pielea expusă la soare în prealabil şi un ulei de plajă pentru a vă colora frumos.

Mix uleiuri esențiale în caz de insolaţie

Această sinergie este destinată inhalării (difuzoare cu ultrasunete, nebulizatoare, difuzoare pentru mașină, inhalatoare personale, bijuterii pentru aromaterapie) din cauza fotosensibilității (unele uleiuri esențiale nu se aplică pe piele înainte de expunerea la raze UV).

Spray after-sun

Într-o sticlă cu pulverizator de 30 ml amestecaţi cei doi hidrolați. Amestecaţi picăturile de ulei esenţial cu solubolul, apoi adăugaţi compoziția obținută în sticla în care aţi amestecat hidrolații. Spray-ul astfel obţinut se poate pulveriza direct pe pielea arsă şi va ajuta la regenerarea pielii. Are, de asemenea, un puternic efect antiinflamator. Cantitățile menționate sunt potrivite pentru copii. Pentru adulți dublați cantitățile de ulei esențial și solubol.

Spray cu efect de colorare în timpul bronzului

Uleiurile esenţiale se amestecă cu uleiul de cocos după care se adaugă celelalte ingrediente. Uleiurile din această combinație sunt cunoscute pentru facilitarea unui bronz frumos. Pentru și mai multă eficiență, se poate adăuga vitamina E (sub formă de ulei).

Combinații care vă vor ușura viața când vă confruntați cu spațiile aglomerate și căldura excesivă: spray răcoritor, spray dezinfectant pentru mâini, inhalator împotriva răului de maşină şi inhalator împotriva răului de mare.

Spray răcoritor

Amestecați uleiul esenţial cu solubolul, iar hidrolatul de mentă cu cel de sunătoare, agitați fiecare mix în parte, apoi combinați-le în sticla cu pulverizator. În cazul în care cantitatea obţinută vi se pare mică umpleţi sticla cu apă distilată. Acest produs se pulverizează pe faţă, gât, decolteu, ceafă și se poate folosi chiuar și o dată la 30 minute. Are un efect răcoritor și de curăţare a tenului, iar dacă doriți și regenerare și hidratare, înlocuiţi hidrolatul de mentă cu suc de aloe vera. Cantitățile menționate sunt potrivite pentru copii. Pentru adulți dublați cantitățile de ulei esențial și solubol.

Spray dezinfectant

Amestecaţi uleiurile esenţiale cu solubolul, adăugaţi-le în sticla cu pulverizator, apoi adăugaţi hidrolatul de cimbru. Pulverizați pe mâini la nevoie. Cantitățile menționate sunt potrivite pentru copii. Pentru adulți dublați cantitățile de ulei esențial și solubol.

Inhalator împotriva răului de maşină

Aplicaţi uleiurile esenţiale direct pe rezerva inhalatorului şi lăsaţi copiii să inhaleze înainte de a porni la drum şi pe parcursul excursiilor cu maşina. Pentru adulți dublați cantitățile.

Inhalator împotriva răului de mare

Aplicaţi uleiurile esenţiale direct pe rezerva inhalatorului şi lăsaţi copii să inhaleze înainte de a porni la drum şi pe parcursul excursiilor pe mare. Pentru adulți dublați cantitățile.

Atunci când vorbim despre vară, vorbim implicit şi despre toxiinfecţii alimentare, dar și acestea pot fi ameliorate cu ajutorul unor combinații bine alese.

Mix de uleiuri esenţiale pentru toxiinfecţie alimentară

Combinați în sticla cu picurator uleiurile esenţiale, apoi adăugaţi maceratul uleios de sunătoare. Aplicați pe abdomen şi masaţi în sensul acelor de ceasornic. Repetaţi o dată pe oră. Pentru adulți dublați cantitățile de ulei esențial.

Fie ca vara să vă fie minunată, relaxantă şi plină de soare, mai ales în suflete!

Cu mult drag,
Adela.