DIY - Rețetele Adelei

Zi grea? – Combinație de uleiuri pentru echilibrare

de Adela
20 aprilie 2019 · 2 minute de citit

Povestea

Toţi cunoaştem acele zile când nu auzim ceasul, ne trezim târziu, fugim la baie, ne aruncăm hainele pe noi, agităm soţii și grăbim copiii. Acele zile în care toate semafoarele sunt roşii şi nu ajungem la timp, când simţim că oamenii din jurul nostru sunt tensionaţi, ne dau tot mai multe sarcini şi devin tot mai nesuferiţi. De multe ori toate acestea se întâmplă pentru că ne centrăm atenţia pe “negativ” încă de dimineață. Agitația, graba, tensiunea sunt în noi. Avem impresia că orice am face nu putem să ne întoarcem în direcţia bună în această zi “nereuşită”. Toate cărţile, articolele, postările, cugetările de gândire pozitivă şi sănătate înterioară ne spun să tragem aer în piept şi să încercăm să vizualizăm ceva pozitiv, să ne “recalibrăm” energiile. Acum, în starea zen în care scriu acest articol, da, cred că este posibil. Însă atunci când șeful trage de tine, copiii urlă, soţul e obosit, tu mai ai un proiect de făcut, nu simţi decât că nu mai poți. Atunci când simţi că înnebuneşti, când simţi oboseala, furia până în măduva oaselor, buzele şi dinţii încleştaţi, nu mai poţi singură, ai nevoie de ajutor. Atunci ai nevoie de un ulei cald care să-ţi mângăie inima, de un ulei armă care să alunge inflamaţia cauzată de stres, dar şi un ulei feminin care să îţi aducă aminte că frumuseţea ta este în bucuria celor dragi, că puterea ta este în vulnerabilitatea ta şi că iubirea este cea mai bună resursă.

Reţeta

Difuzează 30-60 minute sau dublează cantitățile și pune-le într-un inhalator personal.

Siguranță

Uleiurile esențiale de cimbru ct. thymol și de ylang ylang nu se aplică pe piele sensibilă, lezată sau pe pielea copiilor sub doi ani. În cazul în care aveți copii prin preajmă, acestea pot fi difuzate, însă fiți mereu atenți la reacțiile acestora. Dacă par a fi deranjați, opriți și aerisiți. Dacă aveți animale de companie, asigurați-vă că ușa încăperii este mereu deschisă, iar acestea au posibilitatea să plece dacă aroma îi deranjează. Inhalatorul personal este instrumentul cel mai simplu atunci când sunteți înconjurați de persoane care pot fi deranjate de aceste uleiuri.

Facebook grup